Vernisajul unei expoziții de poveste

20160921_161026A avut loc vernisajul expoziției “De la Garullo Garulli la arta vizuală contemporană”, organizată la Institutul Italian de Cultură din București, în perioada 21 septembrie – 10 octombrie 2016, sub Înaltul Patronaj al Ambasadei Italiei în România.

Ioana Grosaru, președintele Asociației Italienilor din România – RO.AS.IT., a avut cuvântul introductiv: „Ideea organizării acestei expoziții a fost de a explora un domeniu mai puțin cunoscut la care au contribuit italienii în România. Am invitat patru artiști de seamă, trei de la noi din țară – Angela Tomaselli, Daniela Frumușeanu, Mihaela Panaitescu – și unul din Spania, Charo Marin, care și are și ea origini italiene. Vreau să le mulțumesc pentru frumoasele lucrări pe care le-au expus aici. De asemenea, îi mulțumesc domnului ambasador Diego Brasioli pentru sprijinul pe care ni l-a acordat, domnului director al Institutului Italian de Cultură, Ezio Peraro, pentru cadrul perfect pe care ni l-a asigurat aici și domnului secretar de stat Amet Aledin, de la Departamentul pentru Relații Interetnice, care este astăzi alături de noi”.

„Asociația Italienilor din România – RO.AS.IT. face pași siguri în îndeplinirea obiectivului pe care și l-a propus încă de la înființare: promovarea valorilor minorității italiene. Mă bucur să mă aflu aici și să văd o expoziție foarte frumoasă”, a declarat secretarul de stat Amet Aledin. Inițiativa RO.AS.IT. a fost elogiată și de directorul Institutului Italian de Cultură, care a apreciat munca asociației pentru descoperirea și mediatizarea contribuției italienilor la progresul României. „Vreau și ei să îi mulțumesc doamnei președinte Ioana Grosaru. Nu vă imaginați cât suflet a pus în organizarea acestei expoziții. Ce vedeți aici este doar forma finală. Au fost multe forme intermediare”, a spus și artista Daniela Frumușeanu, Conf.Univ. doctor la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, Facultatea de Arte Decorative şi Design, Departamentul Arte şi Design textil.

Cinci tinere au defilat apoi îmbrăcate în rochii pictate, după un „scenariu” gândit de Charo Marin. Prezentarea a fost urmată de un program muzical cu arii și canzonete italiene interpretate de sopranele Bianca și Stanca Maria Manoleanu, în acompaniamentul pianistului Remus Manoleanu.
Cine a fost Garullo Garulli?
Pe lângă practicarea a numeroase meserii pe care le-au dezvoltat în România, italienii au avut și un remarcabil aport la inovarea lor. Notabil este faptul că meșterii italieni au fost și pionieri în introducerea de noi profesii în țara noastră. O putem menționa, în acest sens, pe cea de pictor decorator sau designer, cum i s-ar spune astăzi.

Un lombard, de la Milano, adus să picteze flori pe rochiile Reginei Maria, pe nume Garullo Garulli, a fost primul care a introdus o tehnică nouă de imprimare pe materiale textile, sau pe suport de hârtie, a culorilor și a vopselelor de apă.
Frumoasa și sensibila regină a României, Maria, iubea atât de mult florile, încât dorea să fie imprimate pe rochiile ei, dar îi displăcea să le vadă tăiate de croiul rochiilor și, atunci, a realizat că cea mai bună metodă ar fi aplicarea florilor după ce rochia ar fi fost confecționată. Pentru aceasta a apelat la buni specialiști din Italia, cărora le-a amenajat un atelier, chiar la Palat.

Aprope 12 ani, cât a durat pasiunea reginei pentru rochiile pictate cu iubitele ei flori, a lucrat la palat italianul Garullo Garulli împreună cu prietenul său, un inginer chimist.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Stiri. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s