Mauro Maria Angelini: filialele din România ajung să ajute firma mamă din Italia

Confindustria România a organizat tradiționalul Forum Economic. Evenimentul s-a desfășurat joi, 22 octombrie, la Hotel Intercontinental, Sala Ronda, având ca temă principală de discuție “finance&manufacturing”. A fost prilejul perfect pentru o întâlnire între Guvernul român, instituțiile internaționale, membrii asociați, analiști economici, factori de decizie și membri ai comunității internaționale de afaceri din România.

Foto: ADV CommunicationEvenimentul a fost deschis de Mauro Maria Angelini, Președintele Confindustria România, care a anunțat că scopul întâlnirii a fost acela de discuta despre finanțe și domeniul manufacturier, dar și despre economia reală versus economia virtuală. Potrivit unui comunicat de presă remis de ADV Communication, Angelini a vorbit despre întreprinderile mici și mijlocii care și-au internaționalizat activitatea în Romania și care, datorită acestui lucru, au devenit mai complexe și mai puternice, ajungând de multe ori să ajute societatea mamă din Italia.

La rândul său, Excelența Sa Diego Brasioli, Ambasadorul Italiei în România, a considerat că sectorul manufacturier va continua să reprezinte o forță în economia românească. „Colaborarea economică dintre România și Italia este excelentă, dovadă fiind numeroasele vizite pe care autoritățile italiene le-au efectuat în ultimele luni în România. Societățile care au abordat acum mult timp piețe emergente, precum România în anii 2000, se întorc acum pentru avantajele economice pe care aceste piețe le oferă în acest moment”, a spus ambasadorul.

Măsuri pentru un mediu de afaceri activ și stabil

Delicatele teme ale birocrației, fiscalității, controalelor abuzive sau accesului scăzut la fonduri au fost abordate de Anca Laura Ionescu, secretar de stat în cadrul Ministerului Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri. Aceasta a vorbit despre măsurile identificate de către minister pentru a crea un mediu de afaceri activ, stabil și pentru a încuraja creșterea competitivității întreprinderilor: programe cu finanțare de la bugetul de stat, programe cu finanțare nerambursabilă, programe de creditare, o lege privind încurajarea investitorilor individuali, înființarea unei linii de microgranturi pentru IMM-uri la solicitarea Președintelui Consiliului CNIPMMR, la care se adaugă codul fiscal îmbunătățit.

În cadrul forumului economic organizat de Confindustria Romania a avut loc si o masă rotundă la care s-a vorbit despre creșterea economică. Au participat la discuții: Ambra REDAELLI – Administrator delegat al Rollwasch Italiana Spa, Stefano L. di TOMMASO – Analist Financiar – La Compagnia Finanziaria Spa, Lorenzo GIAMBRUNO – Administrator delegat al Linclalor Spa, Edoardo GARRONE – Preşedinte ERG Spa si Mauro Maria ANGELINI – Preşedinte Confindustria România.

Profesorul Ovidiu NICOLESCU – preşedinte CNIPMMR – a prezentat alături de Mauro Maria ANGELINI “Carta Albă a IMM-urilor din România” ediţia 2015.

Potrivit organizatorilor, evenimentul a reprezentat un moment de reflecție asupra fenomenelor interconexe ce caracterizează realitatea economică actuală și provocările pe care piața europeană și cea globală le impun societăților.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s