RO.AS.IT. participă la ONGFest 2015

Asociația Italienilor din România – RO.AS.IT. va fi prezentă cu un stand și cu un spectacol de muzică și dansuri tradiționale la Festivalul Național al Organizațiilor Neguvernamentale. Evenimentul este organizat în cadrul programului Fondul ONG România, al cărui obiectiv general este consolidarea dezvoltării societății civile şi creşterea contribuției la justiția socială, democrație şi dezvoltare sustenabilă. Operatorul Fondului ONG în România este Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, împreună cu partenerii săi, Fundația pentru Parteneriat şi Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi.

DSCN3897

Potrivit organizatorilor, prin ONGFest 2015 este promovată contribuția organizațiilor neguvernamentale la dezvoltarea de modele de comunități de succes în România.

Fie că este vorba de comunități locale, comunități vulnerabile sau comunități de idei, organizațiile neguvernamentale sunt nuclee de inițiative care stimulează acțiunile colective în beneficiul public.

Comunitățile model promovează încrederea reciprocă, luarea deciziilor în mod democratic și transparent, participarea voluntară și solidaritatea. Comunitățile aduc împreună cetățeni cu abilități diverse care se completează reciproc și permit mai ușor atingerea unor scopuri comune. La nivelul comunității, comunicarea între cetățeni este directă, iar nevoile și problemele sunt vizibile. Împreună, membrii comunității pot influența deciziile autorităților publice. Comunitățile permit integrarea socială și construirea încrederii reciproce. Comunitățile nu sunt izolate, ele comunică și se întrepătrund. Organizațiile active la nivelul comunității informează și formează cetățenii și îi ajută să rezolve probleme și să își îmbunătățească viața. Organizațiile neguvernamentale au posibilitatea de a media opiniile și de a ajuta cetățenii să găsească cele mai bune soluții.

 Partenerii instituționali ai ONGFest sunt Departamentul pentru Relații Interetnice din cadrul Guvernului României (DRI) și Primăria Municipiului București (PMB)

Scopul ONGFest este să favorizeze şi să încurajeze interacțiunea dintre cetățeni şi organizațiile neguvernamentale.

PROGRAM

Vineri, 8 mai 2015 – Activități Indoor – Bibliotecă Națională a României

10:00 – 12:00 Model communities in Europe (sesiune în limba engleză)
12:00 – 14:00 Ateliere practice pentru ONG-urile românești
12:00 – 17:30 Vizite de studiu pentru participanții străini
14:00 – 15:00 Prânz

Sâmbătă și duminică, 9-10 mai 2015 – Activități în aer liber – Parcul Herăstrău – intrarea Piața Charles de Gaulle

09:30 – 19:00 Zona expoziţională

* ONG-urile participante îşi vor prezenta activităţile şi proiectele într-un mod cât mai creativ la standuri puse la dispoziție de organizatori – aproximativ 180 de corturi;

* ONG-urile din străinătate vor avea la dispoziție un stand mare (cort 6*3m) pentru a-şi expune şi promova proiectele și pentru a interacționa cu vizitatorii şi celelalte ONG-uri participante.

10:00 – 20:00 Zona nonformală (happenings)

* Peste 100 de activități de informare, educație şi petrecere a timpului liber pentru copii, tineri şi adulți desfăşurate de organizatori, parteneri sau ONG-urile participante;

* Se vor desfășura în diverse zone ale parcului, în aer liber, pe iarbă sau pe alei, sau în corturi;

* Participanții de la unele activități vor primi premii de la organizatori, sponsori sau parteneri.

10:00 – 19:00 Zona de seminarii și dezbateri publice

* Acestea se vor desfășura în zone special amenajate (corturi sau spații indoor din proximitatea parcului);

* Peste 20 de seminarii cu o durată medie de 1-1½ ore vor aduce expozanții și cetățenii împreună;

* Ele pot fi organizate și promovate individual de către sponsori, parteneri sau organizațiile participante.

10:00 – 22:00 Zona de spectacole și activități culturale (scena)

* Peste 35 de momente cultural-artistice;

* Din program: teatru şi muzică pentru copii, ansambluri muzică şi dans cu tineri şi copii; reprezentații ale ansamblurilor minorităților etnice; muzică, dans sau teatru (sau alte reprezentații) pentru tineri şi adulți; concerte artişti cunoscuți.

Toate activitățile şi evenimentele prezentate pentru ziua de sâmbătă vor continua duminică, programul dedicat acestora fiind mai scurt.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s