Dansurile tradiționale italiene, de la origini până în prezent

20150423_172141

Asociația Italienilor din România- RO.AS.IT. a organizat joi, 23 aprilie 2015, a patra întâlnire din ciclul „Seri culturale cu Antonio Rizzo”. Tema evenimentului a fost ” LE DANZE POPOLARI ITALIANE: usi, costumi, storia”.

Omul de cultură italian i-a purtat înapoi în timp pe cei prezenți, prin intermediul imaginilor și al clipurilor video alese în urma unei documentări care s-a întins pe mai multe luni de zile. Am aflat, astfel, că dansurile tradiționale italiene au ca punct de pornire Grecia antică. Picturi din vremuri imemoriale vin să argumenteze această ipoteză. Treptat, „coregrafiile” folosite cu ocazia diverselor ritualuri s-au dezvoltat într-o artă a muzicii și dansului folosită nu doar în cadrul petrecerilor și spectacolelor, ci și la paradele militare, ca mijloace de vindecare a trupului și spiritului etc.

Antonio Rizzo a vorbit, apoi, despre colecția de dansuri populare italiene reunite sub denumirea generică ”tarantella”. A prezentat cu exemple costumele dansatorilor, ustensilele folosite, asemănările și deosebirile de la o regiune la alta .

Publicul a interacționat și a venit în continuarea ideilor prezentate cu păreri și cunoștințe despre ceea ce a însemnat dansul tradițional.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Stiri și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s