Conferință în prefața Expo Milano 2015

foto: adv communication

La Centrul InfoEuropa de pe lângă Ministerul Afacerilor Externe s-a desfășurat, pe 21 aprilie, o conferință de presă în cadrul căreia a fost prezentat proiectul Pavilionului România la Expo Milano 2015. La eveniment au participat Georgian Ghervasie – Comisar General pentru România la Expo Milano 2015, Diego Brasioli – Ambasadorul Italiei la București, Doris Theodora Mircea – Reprezentant cu însărcinări speciale cu rang de Director General Coordonatorul Centrului Infoeuropa din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Luca Gentile – Director General ICE Bucureşti şi Marco Rottino – Country Manager Romania & Moldova Alitalia, care a prezentat ofertele speciale destinate vizitatorilor români din partea Alitalia, companie aeriană oficială a Expo Milano 2015.

”Suntem mândri că vom găzdui un asemenea eveniment. Muncim împreună cu domnul Ghervasie de doi ani. Participarea României este importantă. Conceptul ”în armonie cu natura” este foarte bine ales. Am fost la Cluj zilele trecute și am văzut din nou că România oferă multe posibilități să trăiești aproape de natură”, a spus ambasadorul Brasioli.

La rândul său, Georgian Ghervasie a anunțat că 148 de țări au confirmat până acum prezența la ceea ce se dorește a fi cea mai importantă manifestare de ”diplomație publică și economică”. ”Îi mulțumim Excelenței Sale domnului ambasador Diego Brasioli, care este un prieten atât instituțional cât și pe plan uman al României. În ceea ce privește pavilionul nostru, sunt premise că va fi gata până la data de 1 mai, în prima zi a evenimentului. Am început pregătirile destul de târziu. Suntem în mijlocul expoziției ca situare, iar comisia de organizare este formată din nouă ministere. Avem un buget de 3,5 milioane de euro, în comparație cu Cehia, care are un buget de 7 milioane de euro, sau cu Ungaria – 10 milioane. Așteptările sunt mari, dar trebuie să ne raportăm și la posibilități”, a mai spus Georgian Ghervasie, care a precizat că ”ziua României” la Expo Milano va fi celebrată pe 29 iulie, când vor avea loc un forum economic și un spectacol cultural sprijinit de Ministerul Culturii.

La restaurantul din pavilionul României vor găti trei bucătari de top, meniul fiind structurat pe regiunile geografice ale țării, cu vinuri asortate pentru fiecare regiune.

 Acord de colaborare între ICE și MAE

În timpul conferinţei de presă de la Centrul InfoEuropa a fost prezentat şi acordul de colaborare între ICE – Institutul Italian pentru Comerţ Exterior şi Ministerul Afacerilor Externe – Unitatea Proiecte Expoziţii Mondiale în vederea participării României la Expo Milano 2015. Acordul a fost semnat de domnul Georgian Ghervasie, Comisar general pentru Romania la Expo Milano 2015 şi de Luca Gentile, Director General ICE Bucureşti.

 Facilități pentru transportul cu avionul

Marco Rottino a declarat în timpul conferinței de presă că, pentru a facilita publicului român accesul la eveniment, sub tema “Connecting the World”, Alitalia și Etihad Airways, companiile aeriene oficiale la EXPO Milano 2015, au pregătit oferte speciale. Zborurile au fost suplimentate, iar prețurile biletelor vor fi speciale pe toată durata evenimentului. Pentru cetățenii români, Alitalia oferă prețuri începând de la 99.99 euro pentru zborurile București-Milano, Milano-București, iar biletele de acces la Expo Milano 2015 costă 32 de euro.

Rottino a declarat că Alitalia va asigura pe toata perioada de desfășurare a expoziției, 6 zboruri directe săptămânale, de la București către Milano Linate și 12 zboruri săptămânale de la București către Roma, care vor avea conexiuni cu cele 150 zboruri săptămânale de la Roma către Milano. De asemenea vor fi disponibile pachete speciale alcătuite din bilet de avion + hotel + bilet de intrare la expoziție, oferte ce vor fi disponibile prin intermediul acordurilor cu principalii tour operatori din România.

În toate aeroporturile din Italia va exista un birou special de check in destinat pasagerilor care prezintă un bilet de intrare la Expo Milano 2015.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s