Ioana Grosaru este noul preşedinte al Asociaţiei Italienilor din România – RO.AS.IT.

DSC_4983

Doamna Ioana Grosaru este noul preşedinte al Asociaţiei Italienilor din România – RO.AS.IT., fiind aleasă cu unanimitate de voturi în cadrul Conferinţei Naţionale Extraordinare desfăşurată duminică, 16 februarie 2014, la sediul din strada Lipscani nr. 19.

La reuniune au fost prezenţi membri activi cu drept de vot din Bucureşti şi din toată ţara, precum şi invitaţi, printre care doamna Carmen Stamate, de la Departamentul pentru Relaţii Interetnice, domnul Ezio Peraro, directorul Institutului Italian de Cultură „Vito Grasso”, domna Maria Dan, directorul Liceului „Dante Alighieri”, şi domnul Modesto Ferrarini, fondatorul primelor publicaţii în limba italiană după Revoluţia din 1990.

După un moment de reculegere, domna Grosaru a deschis lucrările mulţumind tuturor pentru prezenţă şi pentru mesajele de condoleanţe primite după moartea celui care a fost Mircea Grosaru. Momentul a continuat cu intervenţia actorului Adrian Păduraru, membru al RO.AS.IT., care a dorit să spună câteva cuvinte despre deputatul care a reprezentat mai bine de 10 ani minoritatea italiană în Parlamentul României.

Carmen Lupu a prezentat, apoi, raportul financiar pe anul 2013, dupa care s-a trecut la prezentarea candidaţilor pentru funcţia de preşedinte, pentru Biroul Executiv, Comitetul Director şi Comisia de Cenzori. În urma voturilor exprimate, au fost aleşi:

Ioana Grosaru – preşedinte

BIROUL EXECUTIV

Olimpia Coroamă
Mihaela Mateescu Profiriu
Orlanda Solari
Carmen Lupu

COMITETUL DIRECTOR

Ioana Grosaru – preşedinte
Daniela Enrichetta Câmpan Goni – vicepreşedinte
Silviu Niţă – vicepreşedinte
Andi Gabriel Grosaru – secretar general
Victor Partan – membru
Mihai Niculiţă – membru supleant

COMISIA DE CENZORI

Viorica Haliuc – preşedinte
Andrei Cârneală – membru
Andreea Dell’Agnolo – membru

Conform statutului, doamna Ioana Grosaru va fi reprezentantul RO.AS.IT. în Consiliul Minorităţilor Naţionale.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s