Confindustria Romania: Luca Serena i-a predat ştafeta lui Mauro Maria Angelini

Hotel Marriott din Bucureşti a găzduit, pe 28 iunie, Adunarea Generală a Confindustria România. Evenimentul, desfăşurat sub motto-ul „Il cuore e la forza dell’imprenditoria italiana in Romania (n.r. Sufletul şi forţa mişcării antreprenoriale italiene în România)”, a avut ca moment principal confirmarea prin vot de către participanţi a domnului Mauro Maria Angelini în funcţia de preşedinte al Confindustria.
Discursul introductiv al secţiunii publice a fost ţinut de Luca Serena, fostul preşedinte. „Când funcţionează economia, funcţionează totul într-o ţară”, a spus domnul Serena, care i-a predat apoi „ştafeta” în mod simbolic noului lider, prinzându-i de reverul sacoului insigna pe care a purtat-o în ultimul an şi jumătate.
După ceremonia de învestire, Mauro Maria Angelini a expus principalele linii ale viitorului său program. Astfel, a vorbit despre modelul antreprenorial italian în diversale sale forme, supranumit şi „modelul adriatic” – este vorba despre întreprinderi care se internaţionalizează şi încep să lucreze “în grup” (cluster), un model care a avut un deosebit succes în România. La începutul anului 2012, numărul societăţilor cu capital italian din România era de 31.443, cu un capital investit de circa 1,25 miliarde de euro. Italia a fost confirmată, astfel, ca a doua putere în schimbul comercial cu România, cu o valoare a exporturilor italiene de 6,044 miliarde de euro şi contribuind cu circa 4% la formarea PIB-ului naţional românesc.

Birocraţia, o problemă majoră

Noul preşedinte al Confindustria a afirmat că multe societăţi italiene de producţie s-au dezvoltat în România, datorită schimbului de experienţe. „Întâlnirea dintre birocraţia internă a fostelor societăţi de stat cu mentalitatea italiană de producţie a generat un model nou de administrare, ordonat şi eficient. S-a înregistrat o schimbare, astfel încât, nu rareori, firmele italiene internaţionalizate în România sunt astăzi foarte bine organizate, adevărate exemple de excelenţă în gestionarea proceselor din cadrul firmei. În fond, noile pieţe şi noile tehnologii permit societăţilor să iniţieze noi organizaţii de producţie, dându-le acestora posibilitatea de a alege între a se “închide” în ele, în încercarea de a nu schimba nimic, sau de a fi receptive faţă de aceste noi experienţe, aşa cum adesea procedează italienii, în special dacă vorbim despre IMM-uri dinamice”, a spus Maura Maria Angelini, care a mai precizat că „unul dintre obiectivele Confindustriei Romania pentru următorii ani este acela de a analiza problemele birocratice şi de a prezenta propuneri concrete la masa dialogului social care sa meargă în direcţia simplificării. În ceea ce priveşte IMM-urile, unul dintre obiective îl reprezintă propunerea unei legi similare cu cea care în Italia reglementează sectorul reţelelor între întreprinderi, astfel încât societăţile să se poată asocia pentru scopuri comune sau pentru realizarea de proiecte macro pe care în alte condiţii nu le-ar aborda singuri”. De asemenea, noul Presşdinte a cerut explicit Guvernului României să intervină asupra justiţiei, care trebuie să acţioneze în baza unui cadru normativ stabil şi trebuie să devină flexibilă în ceea ce priveşte controversele comerciale şi recuperarea creditelor.

Marele avantaj al României

La Adunarea Generală a Confindustria au participat numeroase oficialităţi din Italia şi România, precum Aldo Bonomi – Vicepreşedinte Confindustria (Italia), Fulvio d’Alvia – Director Retimpresa Confindustria (Italia), Ovidiu Silaghi – Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii din România, Cătălin Grosu – Responsabil Protocol în cadrul Primăriei Bucureşti, George Păunescu – Presedinte ACPR, Claudio Gagliardi – Secretar General Unioncamere, ES Mario Cospito – Ambasadorul Italiei la Bucureşti, Mario Iaccarino – Director ICE (Institutul Italian pentru comerţ exterior).
„Succesul firmelor italiene este succesul firmelor româneşti şi invers. Voi, întreprinzătorii italieni, sunteţi adevăraţii ambasadori economici ai ţării”, a spus Aldo Bonomi, în timp ce ministrul Silaghi i-a asigurat pe asociaţii Confindustria că „Guvernul Ponta este unul pro-business”. La rândul său, George Păunescu a semnalat problemele mari pe care le ridică birocraţia şi a observat că „România are un mare avantaj: oferă oportunităţi pentru investiţiile în infrastructură”.

Firmele reprezintă motorul dezvoltării

La finalul evenimentului, Gianni Pitella, Vicepreşedinte al Parlamentului European, a ţinut să adreseze un călduros salut comunităţii italiene de afaceri din România şi a precizat că, în acest moment de criză economică, este important ca o institutie politică reprezentativa, precum Parlamentul European, să demonstreze lumii atenţia către societăţi, deoarece este importantă recunoasterea rolului esenţial al firmelor ca motor al dezvoltării şi ca protagoniste ale economiei reale.

Declaraţii Mauro Maria Angelini

„Criza internaţională din prezent face să iasă la suprafaţă în mod dramatic toate slăbiciunile sistemului, chiar şi în Italia. Societăţile nu se mai pot eschiva în faţa alegerilor pe care trebuie să le facă. Chiar dacă acestea sunt dificile, sunt indispensabile pentru a nu le compromite viitorul. Acest lucru mă face să mă gândesc la semnificaţia, atât în chineză cât şi în japoneză, a ideoogramei <kiki>, şi anume <criză>, care înseamnă atât <situaţie de pericol>, cât şi <mare oportunitate>”.

„Ceea ce nu pare să se spună este că răspândirea mare şi de tip capilar a IMM-urilor italiene în România a avut rolul de a apropia muncitorii români, care erau obişnuiţi cu colectivizarea forţată, pentru a vedea de aproape realitatea antreprenorială, munca zilnică a întreprinderii de mici dimensiuni. Au observat, zi după zi, munca proprietarului de fabrică, în spatele liniilor de producţie, pentru a construi un business, investiţia continuă, atenţia la detalii, importanţa procesului de producţie, respectarea termenelor de livrare”.

„Este necesar să simplificăm viaţa celei mai mari părţi a societăţilor, crescând în schimb controalele pentru cei vicleni şi evazionişti. Economia la negru este încă mult prea puternică în România, un flagel care, pe lângă faptul că duce la crearea de probleme în încasările statului, denaturează concurenţa şi care trebuie combătută cu fermitate”.

„Trebuie să promovăm pasiunea antreprenorială şi să preţuim figura socială a întreprinzătorului, să o redăm ca un exemplu de urmat pentru numeroşii tineri de valoare, italieni şi români, care ne privesc în fiecare zi. Desprea aceasta, Luigi Eniaudi spunea: <Milioane de infivizi lucrează, produc şi economisesc în ciuda a tot ceea ce putem inventa pentru a-i tulbura, a-i împiedica şi a-i descuraja. Ceea ce îi împinge este vocaţia firească, nu numai setea de bani. Plăcerea, mândria de a vedea propria firmă prosperând acumulând valoare, inspirând încredere unei clientele din ce în ce mai vaste, mărindu-şi dimensiunile, constituind o pârghie de progres la fel de puternică precum câştigul>”.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Nr. 20 iulie 2012 și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s