„Bella Italia” la Real

Timp de două săptămâni, reţeaua de hypermarketuri Real sărbătoreşte Festivalul Italian prin evenimentul „Descoperă Bella Italia”, cu o ofertă specială de produse specifice, acţiuni dedicate culturii şi civilizaţiei italiene şi cu o campanie promoţională în cadrul căreia clienţii vor avea şansa să câştige unul dintre cele peste 10.000 de premii, printre care şi excursii în Italia.

În fiecare dintre cele 24 de magazine real,- din ţară, selecţia de produse cu specific italian va fi îmbogăţită cu peste 150 de articole noi, adăugându-se gamei permanente de produse de profil de peste 600 de articole. Prin această diversificare, real,- urmăreşte ca produsele cele mai apreciate de clienţi să se regăsească în sortiment şi după încheierea perioadei promoţionale. Cu ocazia Festivalului Italian şi a Zilei Naţionale a Italiei, din data de 2 iunie, toate magazinele din reţeaua real,- vor îmbrăca haine de sărbătoare, cu steguleţe, baloane, insule cu produse speciale, cu semnalizare personalizată. Evenimentul „Descoperă Bella Italia” real,- beneficiază de sprijinul  Ambasadei Republicii Italiene în România şi de către cel al Institutul Italian de Comerţ Exterior (ICE) din Bucureşti.

Inaugurarea celor doua săptămâni dedicate produselor italiene a avut loc joi, 24 mai la real,- AFI Palace Cotroceni, cu participarea extraordinară a Excelenţei Sale Dl. Mario Cospito, ambasadorul Italiei la Bucureşti şi a d-lui. Mario Iaccarino, directorul Institutului Italian de Comerţ Exterior din Bucureşti.

“Campania promoţională ‘Descoperă Bella Italia!’, rezultat al excepţionalei colaborări dintre real,- România, Ambasada Italiei  şi ICE din Bucureşti, ce are ca temă produsele alimentare şi vinurile italiene, îşi va aduce aportul, între 24 mai şi 6 iunie, la promovarea delicateselor noastre agro-alimentare în diversele hipermarket-uri real  prezente în această ţară. Făcând parte din programul celei de-a patra ediţii  a Festivalului Italian, această iniţiativă pune în valoare gastronomia noastră, care se bucură de o largă recunoaştere şi în afara graniţelor naţionale, mulţumită calităţii şi diversităţii produselor care o caracterizează.” declară ES Mario Cospito, ambasadorul Italiei la Bucureşti.

“Produsele agroalimentare şi bucătăria italiană reprezintă, alături de patrimoniul artistic şi de stilul de viaţă italian, una din caracteristicile care definesc cel mai bine cultura şi frumuseţea ţării noastre. Sectorul agroalimentar este de fapt unul din principalele sectoare economice din Italia, fiind poziţionat pe locul doi, după sectorul metal-mecanic. Pentru a avea o idee asupra dimensiunii producţiei agroalimentare italiene precizăm că valoarea acesteia este echivalentă cu valoarea PIB-ului României.
Una din caracteristicile societăţilor italiene care aparţin acestui sector este aceea de a fi puternic orientate către export; peste 17% din producţia aferentă este destinată exportului.
Iată principalele motive pentru care Institutul Italian de Comerţ Exterior acordă întotdeauna o atenţie deosebită activităţilor promoţionale din sectorul agroalimentar.
Din această perspectivă, considerăm colaborarea realizată cu marile lanţuri de distribuţie, ca fiind un instrument foarte important atât pentru sporirea numărului de consumatori cât şi pentru promovarea produselor italiene de bună calitate.
Pentru al patrulea an consecutiv, cu ocazia sărbătoririi zilei Republicii Italiene, real,- a organizat două săptămâni de promoţie în timpul cărora vor fi oferite, la preţuri promoţionale, sute de produse italiene, multe dintre acestea prezente pentru prima data pe rafturile magazinelor Real.
Graţie colaborării fructuoase între ICE şi real,-, devenită deja tradiţională, şi a calităţii produselor italiene, suntem siguri că promoţia din acest an va avea şi mai mult succes comparativ cu ediţiile precedente”, declara dl. Mario Iaccarino, directorul biroului de la Bucureşti al Institutului Italian de Comerţ Exterior.

“Suntem onoraţi să inaugurăm evenimentul “Descoperă Bella Italia” la real,- azi, cu numai câteva zile înainte de Ziua Naţională a Republicii Italiene. Succesul din anii trecuţi ne-a încurajat să continuăm colaborarea cu partenerii noştri italieni şi suntem pe deplin convinşi că şi ediţia din acest an se va bucura de aprecierea clienţilor noştri, care, în următoarele două săptămâni vor regăsi în magazinele noastre spiritul autenticei Italii” a declarat Michel Lamoot, Director General real,- Hypermarket România.

„În următoarea perioadă de promovare a produselor italiene, vom avea o serie de evenimente, aducând totodată în magazinele noastre tot ce a dat Italia mai bun culturii şi tradiţiilor culinare mondiale. Pastele, brânzeturile, mezelurile, îngheţata, cafeaua, dulciurile sau faimoasele vinuri italiene, pe toate le vom avea în magazine într-o selecţie specială îmbunătăţită faţă de perioadele obişnuite. Suntem mândrii  să fim din nou un ambasador al excelenţei italiene din sectorul alimentar şi de băuturi” a declarat Thierry Guillon-Verne, director comercial la real,- Hypermarket România.

În plus faţă de ediţiile anterioare, în acest an clienţii real,- vor putea participa la tombola campaniei „Descoperă Bella Italia”, desfăşurată între 24 mai şi 5 iunie. Oricine va cumpăra minimum 2 produse cu specific italian, fie după ţara de provenienţă, fie după specificul de întrebuinţare, va avea şansa de a câştiga unul dintre cele 11.890 de premii. Cu bonul de la casa de marcat, clienţii vor primi taloane răzuibile de la Biroul de Informaţii Clienţi, pe baza cărora vor putea câştiga instant produse alimentare italiene de calitate superioară (paste, sos de roşii, ulei de măsline, cafea etc.), expresoare şi nu în ultimul rând, una dintre cele 24 de excursii pentru două persoane în Italia. (Sursa: real,- Hypermarket Romania SRL)

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Stiri și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s