Porchetta marca Made in Italy

De câte ori nu ați auzit formula: „Produsele noastre sunt 100 la sută naturale, fără conservanți și fără coloranți”? Toți se laudă cu așa ceva, dar puțini chiar lansează pe piață asemenea produse. Falsurile se depistează, totuși, repede. Chiar înainte de a le gusta. Un aliment precum mușchiul file pregătit „ca la carte”, într-o perioadă de timp îndelungată, este mai scump decât unul la producerea căruia chimicalele folosite au scurtat considerabil timpul de producție. D    in acest considerent, cumpărătorii au tendința să ocolească produsul natural.
Marco Grassi cunoaște foarte bine acest aspect, dar este gata să își pună în pericol afacerea pornită în România pentru a le oferi celor de aici adevăratele mezeluri Made in Italy. „Pe piața din Iași suntem două firme care vindem produse sută la sută bio. De exemplu, prepararea unui mușchi file ia mai mult de 40 de zile. Masarea durează multe ore, iar apoi toată apa trebui să iasă pe cale naturală. Bineînțeles, avem prețuri mai mari decât cei care vând mezeluri cu chimicale. Lumea vine, se uită, iar apoi cumpără de la ceialalți. Problema este că nu este respectată sănătatea. Dacă un aliment sănătos costă 5 lei, iar unul dăunător costă 50 de bani, cumpărător îl preferă pe al doilea”.
Domnul Grassi a venit pentru prima oară în România acum trei ani și s-a îndrăgostit de țara noastră. S-a stabilit în Câmpulung Moldovenesc, unde a înființat firma Sircarmgrassi, care produce porchetta, dar și alte mezeluri din carne de porc. „Tehnica pe care o folosim este cea din regiunea Lazio, considerată <madre de la porchetta>. Am descoperit că aici nu existau cuptoare pentru așa ceva, deci m-am gândit să încep această afacere. Deocamdată este dificil, pentru că românii nu sunt obișnuiți cu gustul natural, dar sunt convins că acest lucru se va schimba”, ne-a spus Luciano Grassi, care așteaptă comenzi de la distribuitori, dar și de la restaurantele care vor să le ofere clienților ceva cum numai în Italia se mai mănâncă.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Nr. 9 iunie 2011 și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Porchetta marca Made in Italy

  1. Sunt George un roman care lucreza de 10 ani an Italia an acest domeniu . Fac porcheta salsice lonze guanciagli panceta si multe alte produse din carne de porc bio si non bio .Domnul Luciano are dreptate an ceia ce zice dar totusi sa nu uitam ca Romania este anca o tara sraca si nu toti asi permit sa cumpere produse bio

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s