Gianfranco Fini a fost în România

Președintele Camerei Deputatilor din Italia, Gianfranco Fini, a efectuat, pe 9 noiembrie, o vizită oficială la București. Domnia sa a avut întrevederi cu președintele Traian Băsescu și cu premierul Emil Boc, cu Roberta Anastase, președinta Camerei Deputaților din România, dar și cu oameni de afaceri italieni care își desfășoară activitatea aici. Ca reprezentant al etnicilor italieni în Parlamentul României, Mircea Grosaru l-a însoțit pe Gianfranco Fini la întâlnirile cu oficialitățile statului roman.
Traian Băsescu a subliniat şi satisfacţia părţii române pentru dinamizarea colaborării româno-italiene pe dimensiunea parlamentară şi pentru poziţiile echilibrate exprimate constant de preşedintele Gianfranco Fini faţă de prezenţa comunităţii româneşti în Italia. La rândul său, preşedintele Gianfranco Fini a apreciat, în contextul relaţiilor bilaterale foarte bune care leagă România şi Italia, rolul benefic al comunităţii româneşti din Italia şi al comunităţii de afaceri italiene din România la asigurarea dezvoltării şi creşterii economice a celor două state, inclusiv în momentele mai dificile ale crizei economice.
Potrivit lui Traian Băsescu, preşedintele Camerei Deputaţilor din Italia a confirmat susţinerea autorităţilor de la Roma pentru respectarea calendarului de aderare a României la Schengen asumat pentru martie 2011.
„În discuţiile referitoare la agenda europeană, preşedintele Camerei Deputaţilor din Republica Italiană a transmis aprecierea autorităţilor italiene faţă de îndeplinirea, de către România, a criteriilor de aderare la Spaţiul Schengen şi susţinerea pentru respectarea calendarului de aderare asumat pentru martie 2011″, a declarat președintele României, care a mai precizat că „prin calitatea pregătirii interne, România dovedeşte că aplică acquis-ul Schengen în întregime iar evaluarea României trebuie să se facă exclusiv în baza cadrului stabilit pentru Schengen”.
A fost abordat și subiectul integrării rromilor care trăiesc în Italia. Șeful statului a subliniat faptul că situaţia acestor rromi, inclusiv situaţia specială a rromilor nomazi, necesită o abordare europeană, complementară eforturilor naţionale ale ţărilor de origine şi ţărilor de destinaţie, pentru identificarea unor soluţii concrete privind incluziunea romilor, şi cu implicarea responsabilă a comunităţii rome în acest proces. Așa cum s-a arătat într-un comunicat de presă, preşedintele Traian Băsescu a reiterat de asemenea importanţa respectării stricte a principiului liberei circulaţii a cetăţenilor europeni în spaţiul UE şi a cadrului normativ european care îl reglementează.

”Între Italia și România e o relație unică”

Discuţiile dintre cei Gianfranco Fini și Emil Boc au vizat relaţiile economice şi politice dintre Italia şi România, care vor fi consolidate inclusiv în cadrul summit-ului interguvernamental româno-italian, programat pentru începutul anului 2011, la Bucureşti.
Primul-ministru Emil Boc a subliniat importanţa parteneriatului comercial dintre Italia şi România, în condiţiile în care Italia este al doilea partener comercial al României. Ambii oficiali au pledat pentru consolidarea parteneriatului româno-italian în acest sector, dată fiind tradiţia deja existentă.
Cei doi oficiali au mai discutat despre subiecte de pe agenda europeană, despre contextul economic global, precum şi despre comunitatea de români din Italia şi comunitatea italiană din România. Primul-ministru Emil Boc a afirmat că circa 2 milioane de cetăţeni sunt legaţi de Italia, fie pentru că muncesc şi locuiesc în această ţară, fie că lucrează în societăţile cu capital italian din România. „Este vorba de o relaţie unică, atât pentru România, cât şi pentru Italia. Sperăm că Italia va proceda cât mai curând la liberalizarea pieţei forţei de muncă pentru cetăţenii români, urmând modelul Spaniei”, a afirmat premierul Emil Boc.
Discuţiile au vizat, de asemenea, aderarea României la spaţiul Schengen, în martie 2011. Premierul Emil Boc a reamintit angajamentul ferm al României de a îndeplini toate criteriile tehnice din procesul de aderare. La rândul său, Gianfranco Fini a afirmat că Italia este pregătită să ajute România în procesul de aderare la spaţiul Schengen, dată fiind expertiza Italiei în gestionarea unei părţi din frontiera de sud a Uniunii Europene.

Componenţa delegaţiei:
Gianfranco Fini – preşedintele Camerei Deputaţilor a Republicii Italiene
Francesco Posteraro – secretar general adjunct al Camerei Deputaţilor
Alessandro Cortese – consilier diplomatic al domnului Gianfranco Fini
Fabrizio Alfano – purtător de cuvânt
Mirella Cassarino – director al Serviciului Relaţii Internaţionale al Camerei Deputaţilor
Mario Cospito – ambasadorul Italiei la Bucureşti
Pierluigi D’Elia – secretar I Ambasada Italiei la Bucureşti
Mioara Cioranu – interpret

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Nr. 3 26 nov. - 20 dec. 2010 și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s