Partidul Naţional Liberal a format un guvern alternativ cu 11 ministere

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a prezentat guvernul alternativ propus de PNL, format din 11 ministere, dintre care patru au în frunte independenţi. Printre cei desemnaţi pentru aceste portofolii se numără Teodor Meleşcanu, Andrei Marga, Mariana Câmpeanu, Victor Paul Dobre, Mircea Diaconu, Eduard Helvig. „Aş vrea să precizez că ministrul Finanţelor şi Economiei, Claudiu Doltu, nu este membru al PNL, este independent, că de bună seamă ministrul Justiţiei, profesorul Radu Catană, nu este membru al PNL, că academicianul profesor Victor Voicu de la Ministerul Sănătăţii nu este membru al PNL, după cum, dacă nu greşesc, profesorul doctor Aurelian Penescu nu este membru al PNL. Aceşti patru oameni din cabinetul de 12 nu sunt membrii ai PNL”, a spus liderul liberal, care a menţionat că îşi asumă conducerea acestei echipe.
Potrivit Mediafax, liderul liberal a declarat că ministru al Finanţelor şi Economiei şi viceprim-ministru al acestui cabinet alternativ este Claudiu Doltu, profesor universitar doctor la ASE, consilier prezidenţial între 1999 şi 2000, consilier al guvernatorului BNR.
În guvernul PNL, ministru al Educaţiei şi Cercetării şi viceprim-ministru va fi Andrei Marga, ministru al Afacerilor Externe – Teodor Meleşcanu, ministru al Apărării Naţionale – generalul în rezervă Corneliu Dobriţoiu, ministru al Muncii, Protecţiei sociale şi Familiei – Mariana Câmpeanu, ministru al Sănătăţii – academician Victor Voicu.
De asemenea ministru al Administraţiei şi Internelor va fi Victor Paul Dobre, ministru al Justiţiei – Radu Catană, ministru al Infrastructurii Naţionale – Eduard Helvig, ministru al Agriculturii şi Dezvoltării rurale – Aurelian Penescu, iar ca ministru al Culturii, Patrimoniului şi Identităţii Naţionale – Mircea Diaconu.

Cabinetul din umbră aşteaptă să iasă la lumină

Atunci când a dezvăluit componenţa guvernului din umbră, Antonescu a menţionat că, dacă vor primi votul Delegaţiei Permanente, miniştri acestui cabinet vor deveni miniştri atunci când PNL va accede la guvernare.
Potrivit preşedintelui PNL, acest guvern este unul „politic prin excelenţă”. „Este un guvern susţinut, dacă va fi susţinut de Delegaţia Permanentă, un guvern al unui partid, condus de preşedintele acestui partid, este un guvern care cuprinde membrii şi patru vicepreşedinţi ai acestui partid, dar care cuprinde şi patru personalităţi independente, la Finanţe, Justiţie, Sănătate şi Agricultură. Asta se întâmplă pentru că la Finanţe şi la Justiţie sunt două protofolii, două centre de putere executivă din România asupra cărora, în 20 de ani, sub o formă sau alta, au acţionat direct sau indirect, cel mai puternic, interesele partizane, particnice şi interesele de grup. Or aici avem nevoie mai mult ca oricând de oameni care să aplice o anumită politică, anumite valori, principii, un program, dar care să fie în afara acestor influenţe”, a declarat Antonescu, citat de Mediafax. PNL este primul partid care face acest experiment de „shadow government”.
„Criteriile pe care le-am avut în vedere, cele legate de nevoia de competenţă profesională, credibilitatea în faţa societăţii, oameni care fac politică nefiind legaţi de grupuri şi interesele clientelare din toate partidele şi clasa politică românească, inclusiv din PNL”, a mai spus Crin Antonescu.

Pentru Vosganian şi Tăriceanu se pregăteşte preşedinţia Camerelor

Imediat după prezentarea guvernului din umbră, au apărut discuţii pe marginea faptului că pentru două nume importante din PNL, Varujan Vosganian şi Călin Popescu Tăriceanu, nu s-a rezervat niciun minister. Crin Antonescu a dorit să comenteze acest aspect: „Niciodată un guvern, chiar dacă n-ar fi restrâns, ci foarte lărgit, n-a putut cuprinde pe toţi cei care aveau aspiraţii şi poate chiar pretenţii justificate să facă parte din guvernul respectiv. În acest moment, ceea ce eu cred că trebuie să primeze şi ceea ce a primat în criteriile mele nu a fost poziţia în partid, nu a fost susţinerea în partid, ci a fost argumentul de credibilitate de noutate, cel care să poată să dea societăţii româneşti speranţa şi convingerea că în România mai sunt şi alţi oameni decât cei pe care îi cunoaşte”.
Preşedintele PNL a subliniat că Varujan Vosganian şi Călin Popescu Tăriceanu pot fi, în ipoteza câştigării alegerilor, preşedinţii Camerelor Parlamentului: „Varujan Vosganian, ca şi Călin Popescu Tăriceanu, ca şi alţi colegi, pot fi foarte bine, oricând, în ipoteza câştigării alegerilor, preşedinţi ai Camerelor”. Crin Antonescu a mai spus că lui Varujan Vosganian îi poartă „o preţuire cu totul deosebită”, precizând că acesta deţine poziţia informală numărul doi în PNL, în formula de conducere a partidului pe care a alcătuit-o şi a supus-o votului la congresul din urmă: ”Este primul dintre vicepreşedinţi, dacă vreţi, este un om din fostul Guvern Tăriceanu despre a cărui valoare politică şi prestaţie la guvernare eu am o părere în general bună. Ceea ce însă cred, că este nevoie în acest moment – şi PNL trebuie să fie primul care poate să ofere – o deschidere a unui partid politic către societate într-un alt mod şi cu oameni noi. Eu nu pot şi sper că PNL înţelege că nu mai poţi fi credibil făcând guverne ca PD, explicând că ai pus pe domnul X la Finanţe sau pe domnul Y la Muncă pentru că este susţinut de patru filiale sau de şapte sau de 10 sau pentru că este omul domnului X sau domnului Y. Niciunul din aceşti oameni, din această listă, nu stă sub suspiciunea că e acolo pentru că e omul lui Antonescu, Tăriceanu, Ruşanu al lui Patriciu etc.”.
Întrebat dacă nu cumva acreditează ideea că PNL nu are resure umane, aşa cum a criticat PDL pentru independenţii din guvern, Antonescu a replicat că nu vede în propunerile sale de independenţi o slăbiciune a partidului, ci un câştig: „Eu am criticat la PDL că au dovedit că nu au resurse umane de o anumită anvergură şi o anumită calitate şi că au adus nişte domni care se uită atunci când sunt câte doi unul la altul, când sunt întrebaţi ceva. Faptul că PNL atrage sau convinge nişte oameni de mare valoare profesională, de mare anvergură să intre într-un guvern al PNL înseamnă că e un partid deschis, onorabil, ale cărui idei, valori, al cărui program îi poate convinge pe aceşti oameni. Eu cred că e un câştig pentru acest partid şi nicidecum o slăbiciune”.

Mai mulţi parlamentari ai majorităţii pot vota moţiunea de cenzură

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că există câţiva parlamentari ai puterii care ar dori „să stea de vorbă” cu liberalii în privinţa acordării unui vot favorabil la moţiunea de cenzură pe care Opoziţia intenţionează să o depună în perioada următoare pentru înlăturarea Guvernului Boc.
Potrivit Mediafax, întrebat dacă liberalii au semne concrete din partea altor parlamentari, în afară de cei ai Opoziţiei, pentru susţinerea moţiunii de cenzură, Antonescu a răspuns: „În ceea ce ne priveşte – vorbesc de ceea ce am discutat noi – există câţiva parlamentari, care doresc să stăm de vorbă, şi vom sta. Repet, însă, PNL nu face o politică de racolări, nu caută sau nu acceptă să ia oricum pe oricine, nici măcar pentru că avem acest obiectiv al moţiunii de cenzură. Facem tot ce ne stă în putinţă ca moţiunea să treacă, dar nu cu preţul compromiterii ideii de om politic, de parlamentar şi de partid”.
El a subliniat că „există nişte discuţii cu câţiva oameni din majoritate”, în sensul votării moţiunii.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Nr. 1 25 sept. - 25 oct. 2010 și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s