Alex Tomaselli: ”Nici nu ştiu românii cât pierd necunoscând potenţialul cultural al minorităţilor”

Artistul de etnie italiană Alex Tomaselli, sprijinit de Asociaţia Italienilor din România, a coordonat proiectul ”Dialog muzical interetnic. Întâlniri pe scenă”, care a avut drept finalitate lansarea unui CD cu melodii reprezentative pentru mai multe minorităţi naţionale, cum ar fi cea italiană, maghiară sau ucraineană. Alex a avut amabilitatea de a ne acorda un interviu.

Cine şi de unde a avut ideea acestui proiect?
Eu am fost cel care mi-am dorit de foarte mult timp să realizez un album care să reunească artişti de diferite naţionalităţi. Pe oriunde m-am dus, în orice proiect am fost implicat, am avut surpriza să dau de oameni care aparţin culturilor minoritare. Ei sunt peste tot. Chiar dacă cineva nu părea să aibă şi alte origini decât române, după 2-3 întrebări îi descopeream câte un înaintaş de altă etnie. Se poate spune că am un extra-simţ. Îi ”miros” imediat, mai după nume, mai după figură… Foarte mulţi dintre artiştii care apar la televizor au origini diverse, dar noi nu ştim lucrul acesta.

Cum i-ai ales pe cei cu care ai colaborat pentru realizarea albumului?
Toţi oamenii cu care lucrez sunt profesionişti desăvârşiţi, foarte bine pregătiţi. Au experienţă multilaterală, trecând printr-o carieră diversificată. Îmi permit să îi enumăr. Mircea Horvath, de la ”Sarmalele Reci”, claviatură şi voce, are opt străbunici de opt etnii diferite: maghiară, română, spaniolă, ebraică, etc… Claudiu Purcărin, de la ”Sistem”, baterie şi voce, este rrom blond. Florentina Costea, voce, cântă în dialectul macedo-român. Robert Weiss, voce, procesare şi editare sunet, este evreu după tată, iar după mamă este strănepotul lui Grigoraş Dinicu, În fine, eu, Alex Tomaselli, chitară şi voce, am origini italiene şi rădăcini germanice. Mai sunt vizaţi interpreţi de la instrumente de suflat, cum ar fi Radu Horomnea, de la Orchestra Radio.

Care este melodia ta preferată de pe acest album?
Îmi plac absolut toate melodiile, care surprind întocmai spiritul fiecărui grup reprezentat. De exemplu, Horvath are studii de folclor, Purcărin este preocupat de tradiţiile rrome, iar Florentina Costea studiază folclorul autentic macedo-român.

Ca etnic italian, la ce nivel că se situează dialogul inter-cultural din România?
Nivelul este unul total nesatisfăcător, aproape de catastrofă. Trebuie arătată cu degetul situaţia aşa cum este ea, fără eufemisme. Cetăţeanul român de orice fel a fost supus unei distanţări faţă de tradiţia reală de către comunism, iar acum este victima unei poluări cu elemente aparţinând unei comunităţi cu activităţi para şi ilegale, fenomen impropriu numit ”manele”.

Ce se poate face pentru îndreptarea acestei situaţii?
Nu poate fi uşor, pentru că buruiana creşte mai repede decât plantele folositoare. Ce este rău, urât, kitsch, de prost gust, prinde foarte repede. Se poate pune că, prin proiectul nostru, am încercat să sădim o plantă folositoare. Doar aşa putem îndrepta situaţia, întorcându-ne la muzica frumoasă care a existat în trecut, la cultura autentică. La cultura autentică românească, care are foarte mulţi adepţi, printre care profesorul Petre şuşu, un om care refuză tot ce este contrafăcut. Nu trebuie să neglijăm nostalgia originilor orientale, înclinaţia spre folclorul mediteranean. A-i da ascultătorului şi alte opţiuni decât muzica plagiată a unor lăutari ipocriţi şi oportunişti este cel mai bun mod de a readuce bunul gust în acord cu instinctul lui. În această direcţie se înscrie proiectul nostru, care scoate la lumină câteva perle din universul folclorului muzical.

Care sunt aceste perle?
Nici nu ştiu românii cât pierd necunoscând potenţialul cultural al minorităţilor. De exemplu, foarte puţini ştiu că Hava Nagila, unul dintre cele mai celebre cântece de pe planetă, îşi are originile în Bucovina, fiind compus de comunitatea ucraineană. Ca acest exemplu sunt multe altele, care vin să arate cât de mult se pierde din cauza ignoranţei. De pildă, ”Cẫt ti voi”, care a inspirat multe melodii româneşti, precum ”Tu Ardeal” sau ”Câte doi la hora moldovenească”, este un cântec provenit de la vorbitorii dialectului macedo-român.
Ceea ce părea desuet în urmă cu câteva decenii în urmă a suferit mutaţii inovatoare şi a devenit astăzi de actualitate prin maniera în care este armonizat în muzica rock sau în genul country… şi alte exemple: Braşoveanca provine dintr-un marş polonez, iar Pinguinul, pe nedrept considerat manea, a fost compus de o formaţie veche din jazz.

Există asemenea exemple şi în cultura universală?
Desigur. ”Misirlou” este un model de interculturalitate. Compusă în mediul grecesc şi având ca subiect o persoană de etnie arabă din Egipt, nu de religie creştină, a ajuns una dintre piesele favorite ale cântăreţilor americani de jazz şi rock’n roll, prin contribuţia comunităţilor elenă şi cipriotă. Ea are valoarea unei melodii naţionale pentru toate popoarele arabe de la Mediterană, dar, culmea, şi pentru israelieni! Este cel mai clar exemplu pentru cât are de câştigat cultura unei naţiuni din valorificarea potenţialului minorităţilor.

Unde te pot găsi cei care vor să te vadă şi să te asculte?
Am săptămânal concerte în cluburile care promovează muzica live. Cei interesaţi pot intra pe site-ul Asociaţiei Italienilor din România (www.roasit.ro) pentru a vedea programul acestor concerte. Îi aştept cu plăcere.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Nr. 2 26 oct. - 25 nov. 2010 și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s