“De la emigrare la integrare”, istoria în imagini a comunităţii italiene din România

Asociaţia Italienilor din România-RO.AS.IT. organizează, în perioada 10 noiembrie-10 decembrie 2010, expoziţia-eveniment „De la emigrare, la integrare”. Timp de o lună, cei care vor călca pragul Muzeului Naţional de Istorie a României vor avea prilejul să cunoască istoria în imagini a unei colectivităţi etnice despre existenţa căreia, mult timp, s-a vorbit prea puţin. A unei etnii cu o poveste aparte, dat fiind şi specificul ei foarte apropiat de cel al populaţiei majoritare. Vor fi expuse fotografii unice, cu însemnătate deosebită, culese de RO.AS.IT. chiar de la descendenţii înaintaşilor italieni pe aceste meleaguri. Vernisajul expoziţiei, programat pentru 10 noiembrie, de la ora 13.30, se bucură de înaltul patronaj al Ambasadei Italiei la Bucureşti.

Începuturile minorităţii italiene pe teritoriul României datează cu mult înainte de fenomenul migraţiei în masă consemnate în a doua jumătate a secoului al XIX-lea. Fie că au fost misionari, fie prelaţi, fie comercianţi, fie agricultori, fie lucrători forestieri italienii au venit aici unul câte unul încă din cele mai vechi timpuri, mai ales la porturile de la Dunărea şi Marea Neagră. S-a format, astfel, o comunitate care a cunoscut o expansiune deosebită la sfârşitul sec. al XIX-lea şi începutul sec. XX, atunci când România a reprezentat destinaţia preferată a italienilor  goniţi din ţara lor de sărăcia accentuată şi de conflictele social-politice interne. Foarte asemănătoare cu locurile lor natale, ţara noastră a fost destinaţia preferată în special pentru emigranţii din Nordul Italiei – friulani, bellunezi, trentini, romagnoli, genovezi sau lombardezi.
Marele exod al italienilor spre România s-a întregistrat între anii 1887 şi 1897, când regele Carol I de Hohenzollern declanşase revoluţia de emancipare a proaspătului său regat. Italienii erau buni specialişti cu precădere în domeniul construcţiilor şi ofereau mâna de lucru de care era nevoie.
Din acel moment se poate vorbi în România despre formarea comunităţii etnice compacte, care a început să îşi construiască instituţii specifice, să îşi menţină autenticitatea şi chiar să îi influenţeze pe localnici, prin transmiterea obiceiurilor specifice lor. În marile aglomerări urbane, italienii sunt întâlniţi mai ales ca antrepenori, unde au participat la construirea unor mari şi impunătoare edifici: în Bucureşti, Ploieşti, Câmpulung-Muscel, Craiova, Galaţi, Iaşi, Sinaia, Timişoara, Târgovişte, Piteşti, Sibiu, Braşov şi alte localităţi. Aşa cum se va putea vedea din fotografiile expuse, ei lucrat la drumuri şi poduri, şosele, căi ferate, aducţiuni de apă, viaducte, dar şi fântâni, biserici, monumente funerare, bănci, gări, şcoli. Mărturie stau: spitalul Colţea şi multele mozaicuri de la Palatul Cotroceni, Casa de Economii şi Cercul Militar din Bucureşti, scara în spirală de la Ateneul Român, podul de la Cenavodă, calea ferată Braşov – Bucureşti, Liceul “Dinicu Golescu” şi biserica Flămânda din Câmpulung-Muscel, catedrele din Craiova şi Galaţi şi multe alte construcţii.
Importanţa comunităţii italiene  este demonstrată de consulatele care au funcţionat la Constanţa, Galaţi şi Brăila, dar şi de impunătoarele edificii unde se întâlneau membrii comunităţii, numite “Casa d’Italia”.

Integrarea italienilor a fost favorizată de marea asemănare dintre cele două naţiuni, ca limbă şi spirit. Această asemănare a fost factorul important care a făcut ca o comunitate cu un specific autentic să se amestece uşor cu populaţia majoritară, cu care a trăit mereu în armonie.
Anii ’50 au fost de coşmar pentru italienii din România, din cauza regimului comunist. Ei au avut de ales între a renunţa la cetăţenia italiană şi a pleca de aici. Cei care au optat să rămână au trăit sub teroare, fiind obligaţi să îşi distrugă toate documentele şi să îşi schimbe numele. Nu mai erau recunoscuţi ca etnie. A fost o perioadă crâncenă, care s-a sfârşit o dată cu Revoluţia din decembrie 1989.
Minoritatea italiană existentă astăzi în România provine în marea ei majoritate din emigranţii începutului de secol şi constituie etnia istorică. Ei îşi spun şi astăzi friulani, bellunezi, trentini, romagnoli, genovezi sau lombardezi, după locul de provenienţă a înaintaşilor lor. Şi chiar dacă astăzi se vorbeşte mai ales despre italienii din mediul rural, precum cei din comuna Greci, cei mai numeroşi descendenţi trăiesc în oraşe, unde se pierd în majoritate.
Fiecare fotografie care va fi expusă la Muzeul Naţional de Istorie a României reprezintă o poveste din viaţa etnicilor italieni. Un crâmpei din identitatea acestei comunităţi care şi-a adus o contribuţie excepţională la dezvoltarea ţării care a primit-o cu braţele deschise.

Perioadă bogată în manifestări cultural-artistice

În perioada desfăşurării expoziţiei ”De la emigrare la integrare”, la Muzeul Naţional de Istoria a României se va desfăşura o serie de manifestări cultural-artistice, dintre care enumerăm: proiectarea filmului documentar ”Despre italienii din România”, realizat de Anca Filoteanu cu sprijinul RO.AS.IT. (18 noiembrie); prezentarea unui studiu făcut de prof. dr. Doina Paron Floriştean despre ”Contribuţii în arta românească – Italienii şi arta muzicală” (25 noiembrie); spectacol de cântece şi dansuri oferit Antonio Furnari, Alex Tomaselli şi elevii Liceului ”Dante Aligheri” (3 decembrie); prezentarea cărţii ”Bucureştiul în alb şi negru”, scrisă de profesorul Giancarlo Repetto (8 decembrie).

Reclame
Acest articol a fost publicat în Nr. 2 26 oct. - 25 nov. 2010 și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s